Pentru informatii, sunati chiar acum!

Telefon: 0768.737.246



Ce va oferim

Ce va oferim

Parintele Teofil Paraian - Cuvant Pentru Suflet

cuvinte din batrani

Omul este inger amestecat


- Preacuvioase părinte, ştim că Dumnezeu este iubire! Cum se face că iubirea pe care o revărsăm asupra celor ce ne greşesc sau asupra duşmanilor noştri, lucrează în aceştia?

- Dragă, sunt oameni bătuciţi pe care nu-i cucereşte nici omul nici Dumnezeu! Însă e un avantaj din partea noastră, adică dacă noi iubim pe cei care  ne-au făcut rău, pe cei care ne greşesc, pe cei care ne duşmănesc, profitul este al nostru, nu atât al lor cât al nostru: noi ne bucurăm de iubirea care se revarsă şi cu cât iubim mai mult, cu atât eşti mai fericit! Domnul Hristos ne-a dat porunca aceasta a iubirii chiar şi faţă de vrăjmaşii noştri, în folosul nostru, pentru binele nostru, pentru satisfacţia noastră, pentru fericirea noastră care se realizează prin iubire.

- Părinte Teofil, ce este şi cum se naşte dorul de Dumnezeu şi cum se face că omul se poate hrăni cu dorul de Dumnezeu?

- Dragă, dorul de Dumnezeu este o realitate a fiinţei umane: aşa la creat Dumnezeu pe om ca să aibă dor de Dumnezeu, nu-l realizează omul singur ci îl dă Dumnezeu. Omul se foloseşte de această calitate, îl caută pe Dumnezeu, urmăreşte apropierea de Dumnezeu, împlineşte voia lui Dumnezeu după a lui ştiinţă, după a lui putere şi din aceasta vine înaintarea şi în dorul de Dumnezeu şi în realizarea apropierii de Dumnezeu, prin dorul de Dumnezeu.

- Cum ajungem la cunoştiinţa de Dumnezeu? Care este cea mai înaltă cale de cunoaştere duhovnicească?

-   La cunoştiinţa de Dumnezeu putem ajunge prin inimă curată. Domnul Hristos a spus: „Fericiţi sunt cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Ceea ce trebuie să urmărim ca să-l cunoaştem pe Dumnezeu este să avem inimă curată, să scoatem din inima noastră, din fiinţa noastră tot ce este negativ şi să încurajăm tot gândul cel bun.

- Părinte arhimandrit, cum se poate curăţa inima de patimi?

- Dragă, foarte simplu. Inima se curăţeşte de patimi prin supravegherea gândului, prin supravegherea minţii. Înseamnă că noi trebuie să avem în conştientul nostru gânduri bune, pentru gânduri bune, lumini de gând, să avem în sufletul nostru dorinţa de a-i sluji lui Dumnezeu. În „Filocalie”, cartea de învăţături duhovniceşti, se spune: „Aşa cum focul nu rămâne în apă, tot aşa nici gândul cel rău nu rămâne în inima iubitoare de osteneală”. Păi, dacă sufletul este angajat spre bine, răul nu are putere. Şi dacă nu-i angajat spre bine îl poate împresura pe om, orice fel de răutate.

- Care este cel mai mare dar care se cuvine să-l dăm lui Dumnezeu?

- Fiinţa noastră.

- În ierarhia faptelor bune, pe care o consideraţi părinte Teofil, cea mai mare?

- Dragă nu există o faptă „cea mai mare” şi nu se poate spune care este cea mai mare faptă bună, pentru că o faptă bună îi bună la locul ei şi la rostul ei. Unii zic că rugăciunea este o faptă bună, alţii zic că iubirea, alţii că smerenia. În realitate cea mai mare faptă bună e fapta pe care o poţi face şi pe care o faci în numele lui Dumnezeu.

- Dar dragostea?

-   Dragostea este o virtute teologică, este una din cele mai statornice virtuţi, aşa că ceea ce trebuie să facem noi este doar să orientăm dragostea: spre Dumnezeu, spre aproapele nostru, spre noi înşine. Şi trebuie să fie Dumnezeu, poate să fie omul de lângă noi şi poate să fie omul însuşi cel care are dragodtea.

- Se poate mântui cineva fără smerenie?

- Nu se poate mântui pentru că nu se aseamănă cu Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, smerindu-se pe sine, nu se poate asemăna cineva cu Fiul lui Dumnezeu dacă nu se smereşte.

- De ce unii din Sfinţi Părinţi numesc omul „înger amestecat”?

- Omul este înger amestecat pentru că are înclinare şi spre viaţa îngerească dar şi spre viaţa pământească.

- Cum se poate izbăvi creştinul de iubirea de sine, de egoismul şi aroganţa zilelor noastre?

-  Măi frate, nu se poate izbăvi de aceasta, nu se poate mântui decât prin ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin silinţă, prin înlăturarea negativelor din suflet şi prin dorinţa sinceră de a-i sluji lui Dumnezeu.

- Care dintre călugări este mai aproape de Dumnezeu, părinte Teofil? Cel ce se linişteşte în pustie?

- Se poate spune lucrul acesta pentru că Simion Gură de Aur zice: Adam fiind în Rai a căzut iar Lot în Sodoma s-a mântuit. Saul nu s-a mântuit în palatul împărătesc, dar s-a mântuit Iov pe o grămadă de gunoi şi asta înseamnă că de va lăsa omul voile şi cugetele sale, se va face voia lui Dumnezeu, pentru acela nu se va găsi nici loc, nici lucru care să-i împiedice mântuirea.

- Unde se aşează sufletele oamenilor după moarte?

- La locul pe care şi l-au pregătit în viaţă.

- Poate ajuta Biserica sufletele credincioşilor după moarte?

- Prin rugăciune şi milostenie.

- Ce trebuie să facem noi creştini ca să aflăm mila în ziua Judecăţii de Apoi?

- Să avem şi noi milă.

- Ce învăţături daţi părinte credincioşilor pentru a-i întări în cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea

- Dragă, chestiunea nu-i simplă, pentru că credinţa, nădejdea, şi dragostea sunt lucruri care nu se realizează într-un moment, ci se realizează în timp. Şi atunci tot ce întăreşte credinţa sunt faptele credinţei care înmulţesc credinţa.
 Fă faptele credinţei, ca să înaintezi în credinţă! Cine are credinţă, trebuie să arate credinţa în viaţa pe care o duce. Dacă merge la biserică îşi arată credinţa, dacă posteşte îşi arată credinţa, dacă-i binevoitor îşi arată credinţa, dacă este înţelegător faţă de neputinţă îşi arată credinţa şi prin aceasta creşte în credinţă. În ceea ce priveşte nădejdea, nădejdea e legată totdeauna cu credinţa, pentru că cel care crede şi nădăjduieşte iar rugăciunea după Sfântul Ioan Scărarul este „nimicirea deznădejdii şi arătarea nădejdii”. 
Nădejdea şi-o arată omul atunci când se roagă, când crede că Dumnezeu îi primeşte rugăciunea, când se angajează spre cele bune, iar iubirea e cea mai cuprinzătoare şi ea trebuie să se întărească prin faptele iubirii. Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni, în capitolul XIII, descrie virtuţiile care se întemeiază pe dragoste şi anume zice: „Dragostea rabdă îndelung, dragostea este plină de bunătate, dragostea nu ştie de pizmă, nu se laudă, nu se trufeşte, dragostea nu se poate pune necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde din mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr, toate le îngăduieşte, toate le laudă, dragostea niciodată nu cade”, deci, oricare dintre virtuţiile acestea se cuprind în dragoste, întăresc dragostea! Aşa că îi îndemn pe credincioşi să le caute, să le câştige, să le aibă, să le trăiască în formele în care se manifestă.