Pentru informatii, sunati chiar acum!

Telefon: 0768.737.246



Ce va oferim

Ce va oferim

Ştiinţa de a îmbătrâni frumos



Fiecare avem în preajma noastră oameni vârstnici, pe fiecare dintre noi ne frământă tot felul de întrebări legate de îmbătrânire, de taina vieţii sau de taina morţii. Ne puteţi desluşi câte ceva din acest crescendo al vieţii omului?
Se cere aşadar ca omul să ştie să treacă centrul de greutate din biologic în spiritual. Se cere, în numele bătrâneţii, să nu fie falsificată încheierea vieţii. Oamenii nu mai mor frumos, nu se mai moare înţelept, şi aceasta din cauza faptului că îmbătrânirea mortifică bătrâneţea. De aceea, departe de a se simţi apăsat la vârsta bătrâneţii, omul raţional, sănătos la minte, se va simţi liber şi mai fericit ca oricând. Abia acum el a scăpat de toate neesenţele vieţii: ambiţii, speranţe, îngrijorări etc. Abia acum se simte în putere de a trece de la „a face“ la „a fi“, de la agitaţie şi alertă, la liniştea insului scăpat de chemările lumeşti ale speciei. Sunt încă printre noi atâţia oameni care, la bătrâneţe, ajung la disperare. Nu ştiu să convieţuiască cu suferinţele, cu neputinţele vieţii, nu au ca suport credinţa în Dumnezeu, nu ştiu ce să facă cu timpul liber de după trecerea la pensie, ba, uneori, din disperare îşi pierd minţile sau îşi iau zilele. De aceea, e o taină a vieţii modul cum fiecare învaţă să îmbătrânească. E o ştiinţă a fiinţei umane, ca atunci când ajunge pe culmile unei vârste memorabile, să înveţe a privi în jos, pentru a vedea drumul care urcă din vale către vârf şi care coboară apoi iarăşi către vale, acesta este drumul de întoarcere acasă al tuturor muritorilor.
Trecerea biologică e o întoarcere întru cele din care s-a alcătuit existenţa noastră, iar trecerea spirituală este o întoarcere la Fiinţa care i-a dat naştere, viaţa la Viaţă, unde se va aşeza să fie într-un veşnic prezent.

Cele trei vârste ale omului

Se afirmă adeseori că vârsta e o stare de spirit, că vârsta biologică nu concordă cu cea spirituală. Cum comentaţi acest aspect?
Majoritatea cercetătorilor în domeniul gherontologiei, în acord cu teoriile marilor duhovnici, au ajuns la concluzia că tinereţea sau bătrâneţea nu sunt numai nişte perioade de viaţă, ci şi stări de spirit, efecte de vârstă, calităţi ale imaginaţiei care vădesc victoria spiritului asupra materiei. În acest context, nu devenim bătrâni pentru că am trăit un anumit număr de ani. Devenim bătrâni fiindcă am capitulat de la idealurile vieţii ca dar a lui Dumnezeu. Curgerea anilor vieţii ridează pielea, însă urâţirea vieţii, prin ani, ridează inima, fiinţa interioară a omului.
Este o taină a vieţii modul cum percepe fiecare stropul de timp ce ne-a fost dat din depozitul eternităţii. Când eşti copil, lumea îţi pare a fi toată a copiilor. Nici nu-i observi pe ceilalţi... La 20 de ani eşti convins că marea majoritate a oamenilor are 20 de ani, ca tine... La 40 de ani eşti implicat în greul vieţii, ţi se pare că timpul nu-ţi este de ajuns, n-ai vreme decât de tine şi ai tăi... După 50 de ani începi să te uiţi după bătrâni... nu bănuiai că sunt atât de mulţi. La 70 de ani spui cu nostalgie: ce omenire bătrână! Unde mergi, dai numai de bătrâni. Unde mai sunt copiii şi tinerii de altădată?
Aşadar, fiecare generaţie îşi face propria apologie. Altfel spus, o primă etapă este aceea în care, păşind peste pragul copilăriei, luăm cunoştinţă de noi înşine, ne descoperim ca existenţă aparte, ne punem primele întrebări şi tânjim după cât mai multe răspunsuri. O a doua etapă este aceea în care începem să primim răspunsuri, începem să delimităm între ele şi să constatăm că pe măsură ce dobândim răspunsuri rămân încă multe taine şi, fără să vrem, începem să trăim cu tainele, fără a avea pretenţia să le desluşim pe toate.
O a treia etapă este aceea a împlinirilor. Este dorinţa de a te realiza, de a umple cu ceva anii trăiţi. De unde până acum ai primit, trebuie să începi să dai. Întemeiezi o familie, ai copii, iei parte la viaţa socială, creezi, construieşti, te asociezi la tot ceea ce e bun şi de folos, încerci să fii un ins pozitiv, să te realizezi în armonie cu tine însuţi, în armonie cu credinţa ta, cu convingerile şi principiile tale de viaţă, în armonie cu Dumnezeu şi cu toţi semenii tăi.
Urmează o a patra etapă, aceea a desăvârşirii. După ce şi-a croit calea în viaţă, omul vrea ceva mai mult, s-o facă frumoasă, s-o desăvârşească. Să trăiască frumos şi să găsească sens spuselor Mântuitorului, Care a zis: „fiţi desăvârşiţi!“. Este etapa cea mai frumoasă a vieţii, care se poate realiza mai ales la vârsta bătrâneţii.
(fragmente din articolul preluat de crestinortodox.ro)